Consulatul General al Republicii Moldova la Padova (Republica Italiană)

Linkuri utile



Telefonul de urgență al Consulatului Republicii Moldova la Padova: +39 3341611149
La numărul de telefon respectiv se apelează exclusiv în cazuri excepționale cu caracter de urgență: accidente cu victime, decese, calamități naturale și alte situații de pericol sau cu caracter extraordinar.
La acest număr de telefon NU se furnizează informații consulare.

Centrul de Apel E-services Registru Chamber

Ştiri din Moldova

Participarea viceministrului Daniela Morari la cea de-a 14-a Conferință internațională anuală „Calea europeană a Georgiei–asigurarea stabilității regionale”

Participarea viceministrului Daniela Morari la cea de-a 14-a Conferință internațională anuală „Calea europeană a Georgiei–asigurarea stabilității regionale”
Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Daniela Morari a participat la cea de-a 14-a Conferință internațională anuală „Calea europeană a Georgiei–asigurarea stabilității regionale”, organizată în perioada 13-14 iulie 2017, la Batumi, Georgia.

În intervenţia sa, în cadrul sesiunii „Parteneriatul estic–ce urmează pentru partenerii asociați Uniunii Europene”, Daniela Morari a relatat despre principalele rezultate ale celei de-a 9-a Reuniuni a Dialogului Ministerial Informal al Parteneriatului Estic, găzduit la începutul săptămânii curente de Chișinău, precum și prioritățile Republicii Moldova pentru Summit-ul Parteneriatului Estic din noiembrie 2017. În acest context, viceministrul Morari a evocat importanţa consolidării Parteneriatului ca platformă de interacțiune a statelor-partenere în vederea stabilirii unei viziuni comune de viitor, precum şi necesitatea promovării unei abordări orientate spre rezultate în cadrul Parteneriatului Estic. De asemenea, viceministrul a reiterat că Republica Moldova rămâne a fi ferm angajată în parcursul său european și depune toate eforturile pentru a valorifica pe deplin oportunitățile oferite de Uniunea Europeană, inclusiv pe dimensiunea cooperării multilaterale.

Discuţiile au vizat ultimele progrese dar şi provocările întâmpinate în implementarea prevederilor Acordului de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb Complex şi Cuprinzător, instituită cu Uniunea Europeană.
În marja conferinţei, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene a avut întrevederi cu ministrul de stat pentru integrare europeană și euro-atlantică al Georgiei Victor Dolidze şi cu viceministrul afacerilor externe al Georgiei Vakhtang Makharoblishvili.